Tradiția acestei aniversări a început la Bucureşti, pe 22 noiembrie 1867, când au fost deschise cursurile celei de a doua şcoli normale din Principatele Române. Anul în sine marca începutul unor schimbări majore în istoria sistemului de învăţământ şi a educaţiei în Principatele Române, ca rezultat al eforturilor de câteva decenii ale intelectualilor paşoptişti de a ridica cultural poporul român.
,,Nu vom avea şcoli bune săteşti decât cu condiţiunea de a avea mai întâi învăţători”.
În contextul epocii, era nevoie de învăţători săteşti mai bine pregătiţi într-o şcoală organizată pe principii pedagogice. Unica şcoală normală de la Iaşi nu mai putea să ofere, singură, necesarul mare de învăţători cerut de nevoile ţării. În vederea realizării acestei şcoli, în octombrie 1867, sociologul Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, a înaintat domnitorului Carol I un raport în care sublinia, printre altele, că ,,nu vom avea şcoli bune săteşti decât cu condiţiunea de a avea mai întâi învăţători capabili şi la înălţimea chemării lor”. Prin decretul semnat la 20 octombrie 1867, domnitorul Carol I a numit o comisie care avea rolul de a se ocupa de pregătirea lucrărilor în vederea organizării ,,unei şcoli preparatoare de învăţători săteşti” la Bucureşti. Comisia era alcătuită din Carol Davila, Constantin Esarcu, V.A.Urechia, Gr.Ştefănescu şi August Treboniu Laurian, coordonator fiind Dimitrie Gusti.
